Pe scurt, procrastinarea îi aia când ai de citit juma de pagină pentru școală, da până să te apuci, dacă te mai apuci, simți nevoia să faci curat prin tătă casa întâi, pentru prima dată în viața ta, să speli vase, perdele, să bați covoare, să-ți tai unghiile(„Doară cum să citesc cu unghiile cât casa?”) deci să rezolvi cele mai neurgente și neimportante treburi din lume. Numa să nu te apuci. Îi destul de nașpa când le-ai cam făcut pe toate și începi să întri în panică că nu mai știi cum să procrastinezi, da există, slavă domnului, întotdeauna o priză stricată, o oală murdară, orice.
Procrastinarea îi interesantă că îi tăt o lene da mai faină. Mai evoluată. Suntem mândri ca specie că am adus lenea la un nou nivel. Prin procrastinare ocolim pervers sentimentu cela de vinovăție că „Ioi n-am făcut nimica toată ziua” cu o ușoară indolență dată de o mică și nesemnificativă amânare. Ce-i drept, de cele mai multe ori tăt nu faci până la urmă, DAR măcar ai dezasamblat și asamblat înapoi dulapu că scârțăia un pic ușa, ai reparat țevile vecinului că doară ești om și îți pasă de ceilalți, ai ascuțit niște chibrituri pentru că nu mai aveai scobitori și i-așe ni. Deci tăt îi mai fain ca și când ești puturos, că atunci chiar nu faci nimic, că așe măcar te alegi cu niște lucruri făcute, care, nu știi în veci, s-ar putea să-ți schimbe viața la un moment dat.
Era inutil acuma întocmirea unui ghid al procrastinării. Sau spus altfel, era la fel de folositor ca și un ghid despre cum să bei apă când ai un pahar și un bidon plin lângă tine. Toți știm să o facem, la un mod ce trece lejer de amatorism. Mai ales cum o fost acuma (și încă mai îi) sesiunea, și ce-i care se simțeau oarecum nestăpâni, au reușit să recupereze. Ce se poate, totuși, este să trasăm niște legi simple și generale și utile, desigur. Ce trebuie să rețină tânărul procrastinator îi regula, simplă de reținut și pronunțat, „IÎN”. Adică, după spusele cercetătorilor în psihologie, pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie neaparat să fie de tri feluri:
inutil
întârziat
neproductiv.
Deci, nici vorbă de procrastinare dacă ceea ce faci acum îți este oarecum de folos, sau îi ceva ce trebuie să faci. Să nu te crezi mare procrastinator dacă în loc să citești la Analiză, citești la Calcul diferențial, că nu prostești pe nimeni așa. La fel, trebuie să amâni cât de mult posibil, până la extrem de mult lucru ce trebuie făcut, nu așe, cinci minute, caca maca. Trebe să ajungi la gradu acela de disperare când simți că nu mai ai vreme nici să te beșești, aia îi adevărata procrastinare. Și nu în ultimu rând, toate lucrurile trebuie făcute cu o eficiență ce se îndreaptă liniștită spre 0, altfel numa ne batem joc și nu vrem să ne batem joc.
Tot psihologii ăia zic că procrastinarea vine din ceva anxietate și poate duce la stres, pierderea productivității personale, crearea unei crize și dezaprobare din partea altora, da astea îs vrăjeli. Ce vor să zică defapt psihologii ăștia îi că procrastinând îți vine pofta de procrastinare.
Știi că ești bun când ajungi să procrastinezi mersu la budă, mâncatu (când chiar ți-i foame), somnu când nu poți sta pe picioare sau când ajungi să procrastinezi procrastinarea, dar deja aici îi cu totul altă ligă. Oricum se poate ajunge numai că trebuie seriozitate și muncă.
Într-un final, să procrastinăm sănătoși, deci!
P.S.: Ca fapt divers, până să mă apuc de amărâtu ăsta de articol, am mâncat(deși nu-mi era foame), m-am spălat pe cap( și nu-i sâmbătă seara), am fost cu ochelarii în oraș la reparat, am dormit vreo 15 minute chiar dacă am dormit 12 ore azi noapte, am fost până la liceu să-mi văd profa de info deși n-aveam nicio treabă cu ea, m-am gândit să-mi reinstalez windows-u ( da ca norocu, n-am avut CD gol și nici bani să mă duc să-mi cumpăr, că mă duceam) și i-așe ni.